22.5 C
Craiova
miercuri, 5 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalStart către banii europeni

Start către banii europeni

Autorităţile locale şi potenţialii beneficiari privaţi vor putea depune, din 3 martie, proiecte pentru obţinerea de fonduri europene, în cadrul Planului Naţional de Dezvoltare Rurală.

 

OLT. Proiectele pentru obţinerea de fonduri europene se vor derula prin Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), respectiv prin oficiile regionale şi judeţene ale acestei instituţii. Fondurile vor „curge“ spre România până în 2013, fiind luat în considerare şi anul 2007. Sumele totale, pe măsuri bine definite, se ridică la aproape nouă miliarde de euro şi vin din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi din Fondul European de Pescuit (FEP).

 

Avalanşă de proiecte

 

Reprezentanţii Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Olt se tem că se va produce o avalanşă de proiecte în condiţiile în care personalul care lucrează în oficiu este format din 16 oameni. OJPDRP va elabora un grafic, pe zile şi ore, de care potenţialii beneficiari va trebui să ţină cont la depunerea dosarelor. Şeful oficiului, Constantin Oprea, spune că în primă fază vor fi primite proiecte pe trei măsuri: „Este vorba de măsura 121, referitoare la modernizarea exploataţiilor agricole, măsura 123 – privind creşeterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere, şi măsura 322, care se referă la renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale. Apoi se vor primi proiecte pe alte măsuri, în special pentru sprijin în zonele defavorizate, pentru agromediu, urmând ca din luna iunie a acestui an, evantaiul măsurilor pentru care se vor putea depune proiecte să se lărgească. Se vor acorda fonduri şi pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi, pentru activităţi turistice, pentru formare profesională, pentru furnizare de servicii de consiliere şi consultanţă pentru agricultori etc. Nu vor lipsi banii pentru înfiinţarea grupurilor de producători şi pentru construcţia de parteneriate publice-private“.

Pentru măsura 121 se vor aloca, până în 2013, aproape un miliard de euro, iar pentru implementarea măsurii 123 FEADR, peste un miliard de euro. Din acelaşi fond vor veni peste 1,5 miliarde de euro (măsura 322) pentru îmbunătăţirea infrastructurii fizice în spaţiul rural, îmbunătăţirea accesului la serviciile de bază pentru populaţia rurală, pentru creşterea numărului de sate renovate şi pentru mai multe obiective de patrimoniu din spaţiul rural.

 

Toate primăriile rurale vor fonduri europene

 

Pentru accesarea fondurilor, autorităţile locale şi potenţialii beneficiari privaţi au făcut primul pas, completând la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) fişe de asistenţă şi evaluare preliminară. Toate cele 104 primării din zona rurală au depus astfel de fişe, cu precădere pentru accesarea fondurilor pe măsura 322, dar şi 119 societăţi private pe măsura 121 şi 123. „Trebuie să se ştie că proiectele depuse de beneficiarii publici, care vor fi declarate eligibile, vor primi finanţare de sută la sută. Pentru potenţialii beneficiari privaţi va exista obligativitatea cofinanţării, care va fi între 40 şi 45 la sută. Deocamdată aşteptăm definitivarea Ghidului solicitantului, apărut pe internet într-o formă iniţială, pentru dezbaterea publică“, a declarat Marin Ceauşu, şeful Direcţiei de Dezvoltare Rurală din cadrul DADR.

Tipărirea şi distribuirea ghidului trebuie să se facă până cel târziu pe 29 februarie.

Mare parte dintre primăriile care au completat fişe de asistenţă şi evaluare preliminară au întocmit deja şi studiile de fezabilitate pentru care s-au plătit sume de bani consistente, din fonduri publice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS